Medicamentele vechi pot deveni periculoase: uită-te la data expirării și la dozajul corect

Care sunt cele trei categorii de medicamente cu risc la utilizare prelungită?

În timpul următoarei vizite la medic, o simplă întrebare poate transforma radical managementul terapiei: „Mai am cu adevărat nevoie de acest produs și în forma actuală?”. Această abordare, cunoscută sub denumirea de deprescriere, nu implică eliminarea automată a tratamentelor, ci reanalizarea periodică a necesității lor. Medicamentele inițial prescrise pentru sprijinirea funcțiilor corporale pot deveni, în timp, inutile sau chiar dăunătoare, transformându-se din aliați ai sănătății în surse de risc.

Experții subliniază importanța revizuirii regulate a regimului terapeutic, deoarece polifarmacia – adică administrarea simultană a mai multor produse – crește probabilitatea apariției unor interacțiuni nedorite și reacții adverse, fenomen observabil în special la categoria de vârstă avansată.

Este esențial să nu se renunțe unilateral la un tratament, deoarece multe terapii necesită o diminuare graduală a dozelor, proces care se desfășoară pe parcursul a mai multor săptămâni sau chiar luni.

Printre clasele de medicamente care solicită o atenție sporită și o reevaluare constantă se numără somniferele, preparatele destinate combaterii arsurilor gastrice și anumite analgezice. Orice nou tratament introdus în schema terapeutică ar trebui supus unei verificări ulterioare, momentul optim fiind aproximativ șase luni de la începerea administrării.

Conceptul de deprescriere a fost introdus în literatura de specialitate în anul 2003, iar de atunci, studiile privind această metodologie s-au extins semnificativ. Dr. Cheryl Sadowski, cercetatoare în domeniul farmaciei afiliată Universității din Alberta, este una dintre vocile proeminente care susțin această practică în Canada.

Ea definește deprescrierea ca pe un proces de reexaminare sistematică a terapiei, având în vedere reducerea prudentă a celor produse care nu mai oferă beneficii clare sau care au început să prezinte un raport risc-beneficiu defavorabil.

Această problemă capătă o importanță critică în rândul persoanelor care consumă numeroase medicamente concomitent. Datele din 2021 indică faptul că, în Canada, până la un sfert din populația vârstnică administra cel puțin zece clase distincte de medicamente. Această densitate terapeutică amplifică substanțial pericolul apariției unor interacțiuni complexe.

Sadowski explică că, odată cu avansarea în vârstă, modul în care corpul Adesea, simptome precum instabilitatea mersului, căderile sau stările de confuzie sunt atribuite exclusiv procesului natural de îmbătrânire, ignorând contribuția potențială a tratamentelor medicamentoase la manifestarea acestora.

Deși asociată frecvent cu geriatria, deprescrierea nu este exclusivitatea persoanelor în vârstă. Este relevantă și pentru copii sau adulți tineri, mai ales în contextul gestionării afecțiunilor cronice. Succesul unei deprescrieri nu se traduce neapărat prin dispariția completă a unui medicament din schema terapeutică. Procesul poate implica scăderea dozei, minimizarea numărului total de produse administrate sau substituirea unei terapii cu o alternativă care prezintă un profil de siguranță superior.

Ca profesor la Facultatea de Farmacie și Științe Farmaceutice și ca clinician într-o unitate de geriatrie, Sadowski susține că reevaluarea trebuie să țină cont nu doar de diagnosticul medical, ci și de obiectivele personale ale pacientului.

Pacienții tind să accepte pasiv faptul că administrarea a numeroase comprimate este o componentă inevitabilă a îmbătrânirii, însă aceasta nu este o regulă obligatorie.

În clinica în care activează, o evaluare exhaustivă a tratamentului poate dura până la două ore, analizând starea generală de sănătate, prioritățile pacientului și istoricul complet al medicației.

Există trei categorii principale de medicamente care atrag atenția specială din cauza utilizării lor prelungite, adesea fără o justificare actualizată. Prima categorie o constituie somniferele, care pot amplifica riscul de căderi.

Multe dintre cele mai populare remedii pentru insomnie fac parte din grupul medicamentelor psihotrope, care influențează activitatea cerebrală.

La persoanele vârstnice, aceste substanțe au fost corelate cu efecte secundare precum sedarea excesivă, stări de confuzie mentala și o probabilitate crescută de a suferi accidente prin cădere.

Cercetătoarea atrage atenția că, deși unele dintre aceste produse sunt concepute pentru uz strict temporar, mulți pacienți le consumă ani de zile consecutiv. Riscul de a cădea se intensifică la câteva zile de la inițierea terapiei cu un somnifer și rămâne ridicat pe toată durata administrării.

Ce cinci întrebări esențiale ar trebui să pui medicului?

Prin urmare, un tratament pentru tulburări de somn început acum câțiva ani trebuie discutat din nou cu specialistul, mai ales dacă profilul de sănătate sau alte medicamente luate au suferit modificări.

A doua categorie este reprezentată de medicamentele pentru arsuri la stomac, care nu sunt întotdeauna inofensive. Inhibitorii pompei de protoni, folosiți frecvent pentru a diminua aciditatea gastrică și a trata refluxul, sunt extrem de eficienți atunci când există o indicație medicală clară.

Dificultățile apar când aceștia sunt luate pe termen lung, fără ca necesitatea continuării lor să fie verificată periodic. Acidul gastric îndeplinește funcții vitale, cum ar fi digestia, absorbția anumitor nutrienți și protecția împotriva microorganismelor ingerate odată cu hrana.

Utilizarea prelungită a acestor inhibitori a fost asociată cu posibile efecte negative asupra densității osoase și cu un risc crescut de a contracta anumite tipuri de infecții.

Aceasta nu înseamnă că terapia trebuie întreruptă imediat; pentru unii pacienți, tratamentul cronic este justificat, dar necesită o analiză individuală riguroasă.

A treia categorie include medicamentele pentru durere, care pot necesita, de asemenea, o reevaluare constantă. Opioidele și anumite anticonvulsivante, precum gabapentina, sunt utilizate pentru a gestiona diverse forme de durere neuropatică.

Aceste substanțe acționează direct asupra sistemului nervos central, putând induce somnolență sau tulburări cognitive. În cazul terapiei de lungă durată, medicul trebuie să Un aspect adesea neglijat este impactul medicamentelor eliberate fără prescripție medicală.

De exemplu, combinarea unui agent sedativ cu un antihistaminic, cu produse pentru răceală sau cu alcool poate accentua efectul sedativ, crescând șansele de accidente sau leziuni.

Pentru a facilita această reevaluare, pacienții ar trebui să pună medicului cinci întrebări esențiale: Care este motivul pentru care iau acest medicament? Care sunt avantajele și dezavantajele potențiale? Există riscuri pentru memorie sau pentru echilibru? Este posibil să scad doza sau să întrerup tratamentul într-un moment viitor? Când și la ce specialist trebuie să revin pentru o nouă verificare? Orice nou produs introdus în terapie ar trebui reanalizat în jur de șase luni.

Motivul este că un tratament început pentru o problemă specifică poate fi reînnoit automat, an de an, fără ca nimeni să mai verifice dacă este încă necesar.

Reducerea terapiei nu trebuie făcută în mod autonom. Un principiu fundamental al deprescrierii este că nu înseamnă abandonarea bruscă a medicamentelor. Pentru multe clase de produse, oprirea subită poate declanșa reapariția simptomelor originale sau efecte de sevraj. În funcție de natura medicamentului, diminuarea poate necesita săptămâni sau luni. Pacientul și medicul trebuie să elaboreze împreună un plan detaliat: ce produs este redus, cu cât, pe ce interval și când are loc următoarea evaluare. Monitorizarea simptomelor printr-un jurnal al somnului, alimentației sau stării generale poate fi utilă.

Dacă simptomele revin, medicul poate ajusta planul sau relua tratamentul. Este o reducere intenționată, dar cu flexibilitate pentru eventuala reintroducere a terapiei dacă este nevoie.

Comunicarea joacă un rol crucial în succesul deprescrierii.

Un studiu recent al echipei lui Sadowski a examinat 31 de cazuri juridice în care pacienții sau familiile lor au contestat modul în care medicii de familie au redus anumite tratamente.

Cercetătorii au identificat situații în care efectele de sevraj au apărut din cauza reducerii prea rapide. Totuși, în majoritatea instanțelor, problema principală a fost lipsa de comunicare clară între medic și pacient. Este vital ca pacientul să înțeleagă logica reducerii, simptomele posibile și planul de acțiune în cazul intoleranței.

Persoanele vârstnice pot beneficia semnificativ de prezența unui membru al familiei la consultație, care poate observa semne de somnolență sau confuzie pe care pacientul nu le percepe și poate ajuta la monitorizarea evoluției.

Deprescrierea nu etichetează medicamentele ca fiind „rele”, ci subliniază necesitatea adaptării terapiei la schimbările din starea de sănătate, vârstă și obiective personale.