Când se consideră hipertensiune și de ce ținta tensiunii variază

ESC a redefinit pragurile tensiunii arteriale!

Când este diagnosticată hipertensiunea și de ce obiectivul tensiunii arterială diferă de la un individ la altul

Știri de ultimă oră

Vaccinurile gratuite și compensate vor fi extinse și pentru neasigurațiGripa la vârstnici: riscul de infarct și AVC crește de zece oriHorațiu Moldovan: Educația pentru sănătate, materie obligatorie de la grădinițăTratamentul stenozei aortice strânse și regurgitării aortice: opțiuni moderne și eficiente

Documentul elabort de Societatea Europene de Cardiologie (ESC), bazat pe actualizările din 2026 privind gestionarea bolilor cardiovasculare și a bolii renale cronice, acordă o atenție deosebită strategiei de control al tensiunii arteriale. Acesta specifică clar că o valoare de tensiune arterială egală sau superioară 140/90 mmHg, măsurată de manière constantă în timp, este considerată indicativă pentru diagnosticul hipertensiunii.

Totuși, pentru a confirma această stare, adesea sunt necesare mai multe măsurători, deoarece o singură citire crescută nu este, în mod obișnuit, dovadă suficientă, mai ales în absența altor semne sau factori de risc.

Tensiunea arterială constă din două componente distincte: presiunea sistolică, care reflectă forța exercitată de sânge pe peretele arterial în momentul contractației inimii, și presiunea diastolică, care măsoară aceasta în perioada de relaxare a ventriculilor, între două bătări. Pentru pacienții care trăiesc cu boală renală cronica (CKD), ghidul introduce o diferență esențială între pragul la care se inițiază tratamentul și ținta la care se încearcă să se ajungă, în condițiile în care pacientul tolerează bine medicatia.

În cazul multor persoane afectate de boală renală cronica, inițierea terapiei antihypertensive este indicată atunci când tensiunea măsurată în mediul clinic atinge sau depășește 130/80 mmHg. Paralel, pentru o parte semnificativă dintre acești pacienți, ținta recomandată este o tensiune sistolică situată între 120 și 129 mmHg, presupunând că această reducere nu provoacă efecte adverse sau disconfort.

Totuși, este esențial de înțeles că această intervală nu reprezintă un standard rigid aplicabil tuturor. Fiecare individ are un profil unic, iar decizia terapeutică trebuie să reflectă această diversitate.

De ce ținta tensiunii diferă la pacienții cu boală renală cronică?

Așadar, ghidul insiste pe necesitatea de a individualiza obiectivul tensiunii, luând în considerare o serie de variabile clinice.

Medicul trebuie să evalueze atent elemente precum vârsta pacientului, etapă de progresie a bolii renale, prezenta de simptome precum oboseala sau edemele, precum și prezența de comorbidități, inclusiv diabetul, boala cardiacă sau antecedentele de accident vascular.

De exemplu, un bătrân cu stadium avansat de insuficiență renală și istoricul de ipotenzie ortostatice va probabil avea un țintă mai indulgătesc decât un tânăr cu CKD la stadium inițial și fără alte probleme de sănătate.

Pentru a obține o imagine cât mai precisă a valorii reale a tensiunii arteriale, ghidul recomandă în cele din urmă monitorizarea domiciliare. Această practică este deosebit de utilă pentru a elimina efectul „bluzelor albastre” și pentru a captura fluctuările naturale în cursul zilei. Pentru rezultate fiabile, indicările sunt clare: măsurătorile trebuie efectuate într-un spațiu liniștit, după un repaus de minim cinci minute, cu brațul sprijinit la nivelul inimii și spatele drept.

Se sugerează efectuarea de două citiri dimineața și două seara, fiecare pereche fiind separată cu un interval de unu până la două minute. Acest protocol trebuie respectat pe timp de cel puțin trei zile consecitive, iar idealul este să se extindă la o săptămână completă.

Toate valorile obținute trebuie înregistrate cu grijă și prezentate ulterior personalului medical, astfel încât clinicianul să poată calcula o medie semnificativă și să privească o bază solidă pentru a decide dacă este necesar ajustarea tratamentului sau dacă controlul este adecvat.