Legătura surprinzătoare dintre creierul bebelușilor și cel al pacienților cu Alzheimer

Markerul cheie pentru diagnosticare este p-tau217!

Similaritatea neașteptată între creierul copilului și cel al persoanei afectate de Alzheimer

Știri de ultimă oră

CP- Pot țigările electronice să ajute la renunțarea la fumat fără consiliere? Ce arată un nou studiuAspirina și cancerul: studiu cu sute de pacienți cu metastaze hepatice„Diabetes Awareness Day”, Diabetul zaharat și medicina viitorului la UMFST Târgu MureșFederația „Solidaritatea Sanitară”, întâlnire cu ministrul Sănătății: negocieri privind salariile, sporurile

Deși pare că structura cerebrală a unui nou-născut și cea a unei persoane în vârstă nu au nimic în comun, o echipă de cercetători a identificat paralele remarcabile care ar putea lumina mecanismele subiacente bolii Alzheimer. În faza timpurie a dezvoltării, creierul generează o mulțime de celule și legături neuronale. Ulterior, o fracțiune din aceste sinapse este eliminată prin procesul cunoscut sub numele de remodelare sinaptică.

Deși plasticitatea cerebrală permite adaptarea la noi experiențe și schimbări de mediu, cu înaintarea în vârstă intervin procese degenerative care amplifică șansa de a dezvolta afecțiuni precum Alzheimer.

Un marker cheie pentru identificarea afecțiunii prin analize hematologice este p-tau217, o variantă fosforilată a proteinei tau, implicată în formarea agregatelor patologice în creier. Studii anterioare au evidențiat că concentrațiile acestei proteine sunt ridicate și la nou-născuți. Într-o lucrare recentă, Fernando Gonzalez Ortiz de la Universitatea din Göteborg (Suedia) și colegii săi au analizat mostre de sânge provenite de la 42 de bebeluși sănătoși, 41 de persoane în vârstă fără diagnostic de Alzheimer și 73 de pacienți confirmați cu boala.

Grupul de cercetare a cuantificat două variante de tau fosforilată, p-tau217 și p-tau205, alături de alte proteine asociate cu procesele neurodegenerative.

În ce mod se aseamănă creierul unui copil cu cel al unui pacient cu Alzheimer? Proteina care este utilă în primele etape ale vieții poate deveni dăunătoare în perioada senilă.

Ne-am propus să stabilim dacă doar p-tau217 este afectată sau dacă mai multe segmente ale proteinei sunt implicate.

Am demonstrat că, pe parcursul dezvoltării, tau suferă fosforilare în toate zonele examinate, a precizat Gonzalez Ortiz.

Concentrații ridicate de GFAP la nou-născuți!

Acest mecanism diferă de cel observat în Alzheimer, unde modificările apar într-o secvență specifică, iar p-tau217 se detectează în stadiu timpuriu.

Echipa a constatat și concentrații ridicate de GFAP la nou-născuți, în timp ce amiloidul și proteina NFL erau prezente în cantități reduse.

Tau fosforilată joacă un rol esențial în dezvoltarea creierului, contribuind la organizarea celulară, creșterea axonilor și maturizarea sinapselor. Cercetătorii iau în considerare noțiunea de pleiotropie antagonistă: un proces benefic în primele faze ale vieții, care poate deveni patologic ulterior. Astfel, nivelurile ridicate de p-tau ar putea susține dezvoltarea cerebrală, însă creșterea lor la bătrânețe ar putea semnala probleme, explică IFL Science.

Această descoperire pune la îndoală utilizarea proteinei tau ca biomarker. Concentrațiile de p-tau măsurate la nou-născuți depășeau cele obișnuite la pacienții cu Alzheimer. Prin urmare, un test standard ar putea indica eronat prezența bolii la un bebeluș. „Utilizăm proteina tau fosforilată pentru a diagnostica Alzheimer, dar încă nu înțelegem pe deplin ce reprezintă aceasta”, a afirmat Gonzalez Ortiz.

Cercetătorii cunosc foarte puțin despre evoluția acestei proteine între copilărie și bătrânețe. Niveluri ridicate de p-tau apar, de exemplu, și la adulții care au suferit traumatisme craniene, posibil deoarece proteina este eliberată în sânge în urma leziunii. Rămâne neclar de ce p-tau crește în cazul bolii Alzheimer, dar nu și în alte forme de demență.

O ipoteză posibilă ar fi interacțiunea cu amiloidul: prezența acestuia crește riscul bolii, iar asocierea cu tau îl amplifică.

„Ceea ce avem nevoie este, de fapt, întregul film”, a explicat cercetătorul. O singură măsurătoare nu poate surprinde evoluția proteinei de-a lungul vieții și ar putea duce la diagnosticarea greșită a unor persoane sau la administrarea unor tratamente inutile.

Echipa intenționează să continue investigațiile folosind organoizi cerebrali și modele animale, pentru a compara rolul proteinei tau în creierul unui bebeluș cu cel pe care îl are în bolile neurodegenerative.

Lucrarea a fost publicată în revista Brain Communications.