De ce nu toată lumea primește un tratament unic?
Terapia genetică nu mai este viitorul medicinei — e realitate. Tratamentele care înlocuiesc, tăiesc sau editează genele schimbă deja îngrijirea clinică. Există peste 6.000 de tulburări genetice rare, dar doar o fracțiune din ele au în prezent ținte tratabile. Succesele primare în terapia genetică s-au concentrat pe aceste tulburări rare, cum ar fi atrofia musculară spinală și boala cu celule falciforme. Dar cercetările se îndreaptă rapid spre terapia genomică pentru a trata afecțiuni comune, inclusiv colesterol ridicat, boli de inimă, obezitate și diabet.
Știri de ultimă oră
CP- Pot țigările electronice să ajute la renunțarea la fumat fără consiliere? Ce arată un nou studiu
Aspirina și cancerul: studiu cu sute de pacienți cu metastaze hepatice
„Diabetes Awareness Day”, Diabetul zaharat și medicina viitorului la UMFST Târgu Mureș
Federația „Solidaritatea Sanitară”, întâlnire cu ministrul Sănătății: negocieri privind salariile, sporurileCând este terapia cu gene opțiunea corectă? Când beneficiile potențiale ale modificării genei depășesc daunele permanente? Într-o perspectivă recentă publicată în JAMA Internal Medicine, cardiologul Eric D. Smith, MD, și Venkatesh L. Murthy, M. D., Ph.
D., au propus strategii pentru a determina când terapia genomică este justificată.
Aici, cei doi cardiologi, care studiază terapia genetică, subliniază că unele terapii genetice sunt descrise ca fiind tratamente „unice și făcute”. Ce face o intervenție genetică permanentă diferită de a lua medicamente pentru tot restul vieții?
Calculul beneficiu-risc în boli comune
Smith: Medicamentele convenționale funcționează doar în timp ce pacienții continuă să le ia. Terapiile genomice pot furniza o copie funcțională a unei gene, pot reduce activitatea unei gene dăunătoare sau pot edita direct o secvență de ADN. Deoarece acționează la nivelul materialelor genetice, multe sunt concepute ca tratamente de administrare unică, sau „unică și făcută”. Dar asta nu garantează că beneficiile lor vor dura veșnic. Multe dintre aceste terapii se bazează pe vehiculele de administrare a virusului, iar este, de asemenea, important să se distingă aceste tratamente de editarea liniilor germinale.
Terapiile genetice actuale vizează celulele somatice, ceea ce înseamnă că orice modificări genetice nu sunt destinate să fie transmise generațiilor viitoare.
Dacă în cele din urmă putem preveni afecțiuni precum colesterolul ridicat, bolile de inimă, obezitatea sau diabetul cu un singur tratament, de ce nu ar trebui să primească toată lumea unul?
Cinci întrebări înainte de a folosi terapia
Murthy: Pentru bolile rare și grave, situația poate fi relativ simplă: nevoia nesatisfăcută este mare, iar pacienții pot avea puține sau nici o alternativă eficientă. Calculul devine mai complex pentru condițiile comune, în cazul în care terapiile genomice pot concura cu tratamentele care funcționează deja bine și pot fi ajustate sau oprite dacă apar probleme. La nivelul populației, chiar și efectele secundare extrem de rare ar putea afecta un număr mare de oameni dacă milioane de oameni ar primi tratament.
Pe măsură ce tratamentele trec de la boli rare la condiții comune, barul de siguranță trebuie să crească în consecință.
Pe măsură ce terapiile de modificare a genelor se mută în condiții mai frecvente, cum decidem când beneficiile depășesc riscurile?
Smith: Am propus cinci întrebări care trebuie luate în considerare înainte de a utiliza o terapie genomică:
- Cât de gravă este boala?
- Sunt deja disponibile alternative eficiente, reversibile?
- Este țesutul țintă potrivit pentru o intervenție durabilă, o singură dată?
- Este riscul metodului de administrare proporțional cu condiția tratată?
- Se poate monitoriza siguranța și eficacitatea pe termen lung odată ce terapia ajunge la populații mari?
Monitorizarea pe termen lung
Această ultimă întrebare poate fi cea mai dificilă și urgentă. Încercările clinice sunt adesea prea mici și prea scurte pentru a identifica complicații sau probleme rare care apar ani de la tratament.
Aceste riscuri pot deveni vizibile numai după ce o terapie este utilizată într-o populație mult mai mare.
Ce trebuie să se întâmple înainte ca tratamentele cu gene să poată fi folosite în mod responsabil în populații mari?
Care afecțiuni nu se potrivesc?
Smith: Monitorizarea siguranței pe termen lung trebuie să fie integrată în modul în care o terapie ajunge la pacienți. Registrele existente au demonstrat valoarea supravegherii pe termen lung, dar terapiile utilizate de milioane de oameni vor necesita sisteme independente, standardizate capabile să evalueze siguranța și eficacitatea în timp. Medicina genomică are nevoie de sisteme de asemenea durabile pentru monitorizarea pe termen lung.
Sunt anumite boli sau obiective biologice pur și simplu nepotrivite pentru o terapie genetică permanentă?
Poate. Faptul că putem dezvolta o terapie genomică pentru o afecțiune nu înseamnă neapărat că ar trebui.
Multe afecțiuni comune au deja tratamente eficiente care pot fi ajustate sau oprite în cazul în care apar probleme. Deoarece intervențiile permanente nu au această flexibilitate, acestea pot fi inadecvate pentru obiectivele care necesită ajustări frecvente ale dozei, au o fereastră terapeutică îngustă sau prezintă riscuri substanțiale atunci când sunt corectate excesiv sau insuficient. Terapiile genomice viitoare pot include „intermitente” biologice sau alte mecanisme de inversare a efectelor lor. Până când aceste garanții se dovedesc fiabile, reversibilitatea ar trebui să fie privită ca un beneficiu c
