Citologia digitală: O revoluție sau o provocare majoră în screeningul cervical!
În cadrul webinarului OncoTIM, intitulat „Inovație în citologia cervicală: Legătura dintre citologia în mediu lichid și transformarea digitală”, Anna Wimmer, specialist în laborator la Tyrolpath Obrist Brunhuber GmbH, a oferit o perspectivă pragmatică asupra integrării citologiei digitale în screeningul de rutină pentru cancerul de col uterin. Implementarea acestei tehnologii nu este doar o simplă achiziție de echipamente, ci un proces complex care implică optimizarea fluxului de lucru, coeziunea echipei și menținerea unor standarde de calitate riguroase.
Știri de ultimă oră
Microplasticele pot traversa bariera placentară și alteră hormonii
Mătasea de păianjen: De la supereroi la medicina viitorului
174 de milioane de lei din PNRR, o gură de oxigen pentru spitalele românești
Cum se hrănesc celulele canceroase pentru a se răspândi în corp„Ne-am săturat să examinăm 120 de lame pe zi, analizând milioane de celule. Avem nevoie de standardizare, iar AI-ul nu obosește niciodată, indicându-ne precis celulele relevante”, a explicat Wimmer.
Totuși, succesul platformei Techcyte depinde critic de calitatea preparatelor.
A trebuit să ne adaptăm procesul de pregătire.
Dacă lamele nu sunt perfect colorate sau prezintă defecte, tehnologia nu poate compensa.
Calitatea rezultatului digital este direct proporțională cu rigurozitatea pregătirii din laborator, a subliniat experta.
Citologia digitală: O revoluție în diagnostic, dar cum o implementăm eficient?!
După un an de utilizare, echilibrul laboratorului a rămas stabil, iar beneficiile au început să se vadă. Specialiștii se pot concentra acum pe cazurile complexe, având mai mult timp pentru analiză și consultări.
Platforma Techcyte facilitează colaborarea, permițând exportul rapid al imaginilor și partajarea acestora cu alte laboratoare pentru o a doua opinie. Mai mult, vizibilitatea celulară este net superioară, AI-ul reușind să identifice cu precizie celule individuale, adesea greu de observat în examinarea clasică.
Totuși, tranziția nu este lipsită de obstacole.
Citologia rămâne un domeniu dificil de digitalizat, în special când vine vorba de grupuri dense de celule, unde scanerele pot întâmpina dificultăți în a reda claritatea necesară.
În plus, specialiștii trebuie să facă trecerea mentală de la examinarea tridimensională, specifică microscopului optic, la imaginea bidimensională oferită de sistemele digitale. Această adaptare este esențială pentru a menține acuratețea diagnosticului în noua eră a patologiei digitale.