Aspirina în doză mică reduce riscul de demență cu 70 la sută

Risc de sângerare gravă: dublu față de placebo!

Un medicament comun, utilizat zilnic de milioane de oameni pentru protecția inimii și a vaselor sanguine, ar putea oferi un neașteptat scutire împotriva declinului cognitiv.

O echipă de cercetători de la Universitatea Monash, din Australia, a descoperit că administrarea zilnică a aspirinei în doză mică este legată cu o scădere de aproximativ 70% a probabilității de a dezvolta demență, dar doar pentru o categorie specifică de pacienți.

Acest grup este definit printr-un anumit profil genetic, legat de nivelul trombocitelor în sânge. Totuși, avantajul neurologic vine la prețul unui risc crescut de sângerare gravă, care a fost de peste dublu față de grupul care a primit placebo.

Aceste date provin dintr-o analiză publicată în revista Alzheimer’s & Dementia, care sugerează că viitorul prevenției bolilor neurodegenerative ar putea fi personalizat genetic, deși autorii subliniază că concluziile sunt exploratorii și necesită validare suplimentară.

Analiza se bazează pe datele colectate în cadrul studiului clinic ASPREE (Aspirin in Reducing Events in the Elderly), desfășurat în Australia și Statele Unite. În acest proiect inițial, 13.541 de persoane vârstnice au fost împărțite aleatoriu în două grupe: una primea 100 mg de aspirină pe zi, iar cealaltă un placebo, fără ca participanții să știe din ce grup făceau parte.

Cercetătorii au examinat datele genetice ale acestor participanți pentru a înțelege de ce unii răspund diferit la tratament. Rezultatul cel mai remarcabil a apărut la participanții care se aflau în primele 20% ale unui scor genetic asociat cu numărul de trombocite. În acest subgrup restrâns, doar 1% dintre cei care primeau aspirină au dezvoltat demență, față de 3,3% în grupul placebo.

Această diferență echivalează cu o scădere relativă a riscului de aproximativ 70%.

Analiza statistică a arătat un raport al riscurilor de 0,28, ceea ce indică un risc relativ cu 72% mai mic la cei tratați cu medicamentul. Cu toate acestea, autorii insistă că se tratează despre o descoperire preliminară, care trebuie confirmată în alte populații înainte de a modifica practica clinică.

Este esențial să înțelegem diferența dintre riscul relativ și cel absolut. Deși procentul de 70% pare impresionant, realitatea numerică este mai modestă. În subgrupul vizat, aproximativ 3 persoane din 100 au dezvoltat demență în grupul placebo, față de doar una din 100 în grupul cu aspirină. Aceasta înseamnă o reducere absolută de doar 2,3 puncte procentuale. Expresă altfel, diferența observată este de aproximativ 23 cazuri evitate la 1.000 de persoane în perioada studiată.

Acest lucru nu înseamnă că aspirina previne 70% din toate cazurile de demență sau că oferă aceeași protecție pentru toată populația, ci doar pentru acei indivizi cu profilul genetic specific.

Pentru persoanele vârstnice, acest risc de sângerare este unul dintre motivele pentru care aspirina nu este recomandată de rutină în prevenția primară.

Un aspect central al cercetării este rolul trombocitelor și al geneticelor asociate cu ele. Aceste celule sanguine sunt esențiale pentru procesul de coagulare; când un vas este lezat, ele se adună pentru a opri sângerarea. Cercetătorii au investigat dacă variantele genetice care influențează numărul trombocitelor modifică răspunsul la aspirină. Pentru fiecare participant a fost calculat un scor de risc poligenic, bazat pe multe variante genetice.

Studiu a vizat orice formă de demență, nu doar Alzheimer!

Din 5.182 scoruri inițial examinate, doar 1.848 au îndeplinit standardele de calitate pentru analiza statistică. Trei scoruri puternic corelate cu numărul de trombocite au rămas semnificative chiar și după corectarea pentru testarea multiplă.

O ipoteză plauzibilă este că mecanisme implicate în activitatea trombocitelor afectează circulația cerebrală și procesele care conduc la deteriorarea creierului, deși acest mecanism nu a fost încă demonstrat direct.

Este important de menționat că scorul genetic identificat nu este identic cu numărul de trombocite măsurat într-o analiză de sânge obișnuită; o persoană nu poate determina dacă aparține acestui subgrup doar prin verificarea valorilor din hemoleucogramă.

Pentru a pune aceste descoperiri în context, este util să ne uităm la studiile anterioare. În 2020, analiza principală a studiului ASPREE, publicată în revista Neurology, a examinat efectele aspirinei asupra demenței și funcțiilor cognitive la 19.114 participanți, urmăriți în medie timp de 4,7 ani.

La acea vreme, cercetătorii nu au găsit o scădere semnificativă a incidenței demenței sau a bolii Alzheimer în grupul tratat, dar au observat un risc crescut de hemoragii grave.

Cercetarea din 2026 nu contrazice neapărat acele rezultate, ci sugerează că un subgrup genetic specific ar putea răspunde diferit la tratament, chiar dacă populația generală nu beneficiază.

Totuși, deoarece analiza genetică a fost realizată ulterior pe date care nu au fost concepute inițial pentru acest scop, există pericolul ca rezultatul să nu fie replicabil în alte populații.

Studiu a vizat apariția oricărei forme de demență, nu doar a bolii Alzheimer. Demența este un sindrom caracterizat prin pierderea memoriei și a altor funcții cognitive, suficient de severă pentru a afecta autonomia individului. Deși Alzheimer este cea mai frecventă cauză, există și alte tipuri, cum ar fi demența vasculară sau cea cu corpi Lewy. Cercetătorii au analizat și varianta genetică APOE, cunoscută pentru legătura sa cu riscul de Alzheimer, dar nu au găsit dovezi că aceasta modifică efectul aspirinei. La fel, scorurile genetice asociate direct cu Alzheimer sau cu alte boli neurodegenerative nu au arătat un efect comparabil după ajustările statistice. Rezultatul cel mai puternic a rămas legat exclusiv de profilul genetic al trombocitelor.

Cercetătorii de la Universitatea Monash cred că aceste rezultate deschid o cale nouă spre prevenirea personalizată a demenței. În loc de a administra medicamentul întregii populații, viitoarele strategii ar putea folosi datele genetice pentru a identifica persoanele la care șansa de beneficiu este mai mare.

Până când această abordare va fi aplicată clinic, sunt necesare studii independente care să confirme scăderea riscului de demență, să elucideze mecanismele biologice și să stabilească dacă avantajele pot compensa pericolul hemoragiilor.

Până atunci, concluzia rămâne prudentă: aspirina în doză mică a fost asociată cu o scădere importantă a riscului de demență într-un subgrup genetic restrâns, dar același tratament a crescut considerabil riscul de sângerare.

Această descoperire nu modifică încă recomandările medicale actuale privind prevenția primară.