Terapia hormonală la menopauză crește riscul de cheaguri de sânge, potrivit unui studiu recent

Autorii subliniază importanța interpretării corecte a datelor?

Noua cercetare medicală, bazată pe o analiză exhaustivă a datelor din registrele naționale, sugerează că metoda de administrare a terapiei hormonale de substituție (THS) are un impact decisiv asupra probabilității de apariție a evenimentelor tromboembolice. Datele colectate indică faptul că administrarea pe cale orală a acestor tratamente este corelată cu o creștere semnificativă a riscului de formare a cheagurilor de sânge, în timp ce formele transdermice, precum plasturile, gelurile sau spray-urile, par să ofere un profil de siguranță diferit, neasociat în mod evident cu același grad de risc.

Această distincție fundamentală între rutele de administrare este centrală pentru înțelegerea mecanismelor biologice prin care estrogenul influențează coagularea sângelui și, implicit, sănătatea cardiovasculară a femeilor aflate în etapa postmenopauzală.

Investigația, publicată în prestigioasa revistă The BMJ, a fost condusă de specialiști de la spitalul North Zealand din Danemaria și a mobilizat o bază de date masivă, cuprinzând istoricul medical a peste un milion de femei. Perioada analizată acoperă intervalul 2003–2021, oferind astfel o perspectivă lungă asupra evoluției riscurilor asociate terapiei hormonale.

Subiecții studierii aveau vârste cuprinse între 50 și 69 de ani, o categorie demografică în care simptomele menopauzei sunt frecvente și pentru care THS este adesea prescrisă pentru ameliorarea disconfortului asociat cu scăderea nivelurilor de hormoni.

Metodologia a implicat identificarea pacienților care au dezvoltat condiții cardiovasculare specifice și compararea lor cu un grup control format din femei de aceeași vârstă care nu prezentau aceleași afecțiuni.

Rezultatul principal al investigației relevă o asociere puternică între administrarea orală a THS și tromboembolismul venos. Femeile care au utilizat comprimate cu hormoni au avut o rată a acestui eveniment cu 60% mai mare decât cele din grupul de control. Această creștere a riscului a fost observată indiferent de compoziția exactă a tratamentului, fiind prezentă atât în cazul utilizării exclusive a estrogenului, cât și în combinația standard de estrogen cu progestogen.

Mecanismul fiziologic propus pentru această diferență este legat de „primul pas” hepatic. Când estrogenul este ingerat oral, acesta traversează ficatul, unde stimulează sinteza unor proteine esențiale pentru procesul de coagulare.

În contrast, formele transdermice ocolesc această primă trecere hepatică, hormonul fiind absorbit direct prin piele și intrând în circulația sistemică, ceea ce pare a reduce impactul asupra factorilor de coagulare.

Autorii subliniază importanța interpretării corecte a acestor date, notând că studiul stabilește o asociere statistică, nu o relație de cauzalitate directă pentru fiecare individă.

Cu alte cuvinte, nu înseamnă că fiecare femeie care ia pastile hormonale va dezvolta neapărat un cheag de sânge, ci că populația care le utilizează prezintă o predispoziție statistică mai ridicată.

Doza mică nu garantează automat absența riscului!

Contextul individual rămâne, așadar, esențial în decizia terapeutică. Factorii de risc existenți, istoricul familial și starea generală de sănătate trebuie luate în considerare înainte de prescrierea oricărui tip de substitut hormonal.

Pentru a oferi o perspectivă clinică suplimentară, prof.

Gheorghe Petelcu, expert în domeniul, a comentat aspectele legate de alegerea tipului de tratament, deși declarațiile sale nu fac parte din corpul studiului publicat în BMJ.

Medicul explică logica din spatele diferențierii între terapia cu estrogen simplu și cea combinată, subliniind că prezența sau absența uterului este determinantul principal.

Femeilor care au fost supuse unei histerectomii (extirparea uterului) li se recomandă, în general, doar estrogen, deoarece aceasta variantă prezintă un risc statistic mai scăzut de cancer mamar comparativ cu combinația estrogen-progesteron.

În schimb, femeile care își păstrează uterul necesită adăugarea progestinului pentru a contracara efectul estrogenului asupra endometriului (mucoasa uterină), prevenind hiperplazia sau proliferarea excesivă a țesutului.

Deși această protecție uterină este vitală, ea vine cu un cost: o ușoară creștere a riscului statistic de cancer de sân, motiv pentru care echilibrarea beneficiilor și riscurilor este un proces complex și individualizat.

Concluzia generală derivată din acest studiu amplu este că terapia hormonală nu este o entitate monolitică, ci un spectru larg de opțiuni terapeutice cu profile de siguranță distincte. Alegerea între o pastilă și un plastu, între o doză mică și una mare, sau între o utilizare pe termen scurt și unul prelungit, modifică semnificativ ecuația beneficiu-risc.

Pentru femeile care suferă de simptome severe ale menopauzei, THS rămâne o opțiune valabilă și eficientă, dar decizia finală trebuie luată în parteneriat cu medicul specialist, ținând cont de nuanțele descoperite recent: avantajul formelor transdermice în reducerea riscului trombotic, importanța dozajului corect și monitorizarea atentă a duratei de tratament.

Acestea sunt elementele care permit personalizarea terapiei, asigurând că beneficiile de ameliorare a calității vieții sunt maximizate, în timp ce riscurile cardiovasculare sunt menținute sub control.