Dr. Mădălina Ciuhodaru explică diferențele dintre protocoalele de diagnostic și management ale infecției cu HPV

În România, conform protocolului național pentru anul 2024

Dr. Mădălina Ciuhodaru analizează modul în care sistemele de sănătate din diferite părți ale lumii abordează diagnosticarea și gestionarea infecției cu virusul papiloma uman (HPV), subliniind că, deși abordările variază în funcție de țară, scopul comun rămâne prevenirea cancerului de col uterin prin intermediul screening-ului, monitorizării constante și tratării timpurii a leziunilor precanceroase.

Știri de ultimă oră

Vaccinurile gratuite și compensate vor fi extinse și pentru neasigurațiGripa la vârstnici: riscul de infarct și AVC crește de zece oriHorațiu Moldovan: Educația pentru sănătate, materie obligatorie de la grădinițăTratamentul stenozei aortice strânse și regurgitării aortice: opțiuni moderne și eficiente

În România, conform protocolului național pentru anul 2024, se privilégiează testarea primară a ADN-ului HPV cu risc oncogenic ridicat. Această metodă permite detectarea genotipurilor asociate cu un risc crescut de transformare malignă. Dacă rezultatul testului HPV este negativ, pacienta este indrumată să revină la screening în conformitate cu intervalul recomandat de autoritățile de sănătate. Totuși, când testul HPV returnează un rezultat pozitiv, se procedează imediat la citologie reflexă — adică la examinarea citologică a Probăi Papanicolau — utilizând aceeași probă prelevată inițial, fără necesitatea unei noi recoltări. Dacă citologia reflexă indică modificări anormale, pasul următor este colposcopia. În schimb, dacă citologia rămâne normală deși HPV-ul este pozitiv, conducerea standard implică repetarea testării după un interval de 12 luni.

Persistența infecției HPV la această reevaluare, chiar și în absența anormalităților citologice, poate justifica indicarea colposcopiei, deoarece riscul de progresie către leziuni precanceroase nu este exclus.

În statele francofone precum Franța, Belgia și Elveția, strategia de screening combină de asemenea testarea HPV cu risc înalt cu citologia reflexă în cazul unui rezultat pozitiv. Totuși, diferența esențială constă în modul în care se luă deciziile ulterioare: aici, conducerea depinde de combinația specifică dintre statusul HPV și aspectul citolic. De exemplu, un HPV pozitiv asociat cu citologie anormală duce, de obicei, la indicarea colposcopiei. Pe langă acestea, atunci când citologia este normală, se poate alege între repetarea testării HPV doar, sau HPV combinat cu citologie, aproximativ la un an de la testul inițial. Decizia finală nu se bazează exclusiv pe un singur algoritmu rigid, ci este ajustată în conformitate cu ghidurile naționale, vârsta pacientului și evoluția rezultatelor pe termen lung.

În contrast, modelul aplicat în statele anglo-saxone — inclusiv Statele Unite

În contrast, modelul aplicat în statele anglo-saxone — inclusiv Statele Unite ale Americii, Canada și Australia — introduce o abordare mai personalizată și dinamică, centrată pe evaluarea individuală a riscului. Aici, programurile de screening pot folosi fie testarea HPV primară, fie co-testarea (HPV și citologie simultan), în funcție de orientările specifice fiecărui sistem de sănătate. Totuși, elementul distinctiv este reprezentat de managementul bazat pe risc. În loc de a urma un algoritm fix, medicul estimează probabilitatea pacientului de a dezvolta leziuni de grad sever, inclusiv CIN2, CIN3 sau chiar cancerul de col uterin (CIN3+). Pentru acest lucru, se iau în considerare mai mulți factori: tipul specific de HPV detectat, rezultatul citologic, vârsta pacientului și istoricul medical anterior. Pe baza acestei analize integrale, se calculează un scor de risc care orientă decizia clinică.

Astfel, conduita poate varia semnificativ: de la o colposcopie imediată, în cazul riscului ridicat, până la prelungirea intervalului de screening la mai mult de un an, sau chiar la simplă repetare a testării, dacă riscul este considerat scăzut. Acest model accentuează importanța istoricului pacientului și nu se limitează la interpretarea unui singur rezultat de test.

În toate aceste abordări — fie că sunt standardizate, algoritmice sau personalizate — există un principiu fundamental și comun: infecția cu HPV nu este echivalentă cu diagnosticul de cancer. Deși virusul este un factor de risc esențial pentru apariția leziunilor precanceroase și, în cele din urmă, a tumorilor maligne, majoritatea infecțiilor sunt transitorii și se rezolvă spontan fără intervenție medicală. Astfel, scopul screening-ului nu este detectarea mereu a HPV-ului, ci identificarea persistentă a virusului în combinație cu modificări celulare semnificative, care necesită acțiune. Prin intermediul strategiilor bine structurate — fie că se bazează pe protocole rigide, pe algoritmi naționali sau pe evaluarea individuală a riscului — sistemele de sănătate reușesc să reducă semnificativ incidența și mortalitatea asociate cancerului de col uterin, prin intervenție timpurie și monitorizare adecvată.