Cum susține Dr. Pautov afirmațiile?
Oncologul Mihail Pautov a atras recent atenția publicului larg asupra a trei credințe populare, dar potențial dăunătoare, legate de gestionarea bolilor maligne.
Știri de ultimă oră
CP- Pot țigările electronice să ajute la renunțarea la fumat fără consiliere? Ce arată un nou studiu
Aspirina și cancerul: studiu cu sute de pacienți cu metastaze hepatice
„Diabetes Awareness Day”, Diabetul zaharat și medicina viitorului la UMFST Târgu Mureș
Federația „Solidaritatea Sanitară”, întâlnire cu ministrul Sănătății: negocieri privind salariile, sporurileAceste concepții, care circula intens în mediul online și în conversațiile zilnice, au capacitatea de a genera consecințe negative pentru pacienții aflați în curs de tratament.
Medicul a explicat în detaliu de ce aceste mituri pot fi mai periculoase decât utile, evidențiind importanța unei abordări raționale a alimentației în contextul oncologic.
Prima și, probabil, cea mai răspândită iluzie este aceea că zahărul ar fi un combustibil direct pentru celulele cancerogene, iar eliminarea sa din dietă ar constitui o strategie eficientă de a o „înfoame” pe tumoare. Deși premisa este bazată pe o observație biologică corectă – anume faptul că celulele tumorale consumă cantități mari de glucoză – concluzia logică a multor pacienți este greșită.
Toate celulele vii ale organismului, inclusiv cele sănătoase, au nevoie de glucoză pentru a funcționa. Creierul, de exemplu, depinde în mod critic de acest nutrient. Mai mult, corpul uman posedă mecanisme sofisticate de autoreglare, menținând nivelul glicemiei într-o bandă stabilă indiferent de aportul extern.
Dacă pacientul nu consumă carbohidrați, ficatul va produce glucoza necesară. Astfel, nu este posibilă înfometarea selectivă a tumorii fără a afecta simultan restul organismului.
Pautov a relatat că aude frecvent această argumentație, atât din partea familiilor, cât și în secțiunile de comentarii de pe rețelele sociale.
El a subliniat riscul ca pacienții să înceapă să mănânce insuficient, tocmai în perioada în care au nevoie maximă de energie pentru a susține eforturile fiziologice impuse de chimioterapie sau alte terapii.
Într-o postare publicată pe Facebook, medicul a enumerat aceste trei idei recurente, precizând că ele „fură timp și energie exact când omul are cea mai mare nevoie de amândouă”.
El a avertizat că, deși zahărul nu este nevinovat – excesul său contribuind la obezitate, care la rândul său crește riscul pentru diverse forme de cancer – legătura este indirectă, trecând prin starea metabolică generală, nu printr-o hrănire directă a tumorii.
Discuția nu vizează interzicerea totală a dulciurilor, ci diferența dintre o alimentație echilibrată și restricțiile drastice, nesperate adesea de succes.
Pierderea în greutate necontrolată și epuizarea fizică reprezintă provocări majore în timpul tratamentului, motiv pentru care regimul alimentar trebuie calibrat în funcție de nevoile specifice pacientului, nu transformat într-o armă de distrugere a cancerului.
Al doilea mit analizat de specialist se referă la dieta alcalină și promisiunea că modificarea pH-ului corpului ar putea crea un mediu ostil supraviețuirii celulelor maligne. Susținătorii acestei teorii recomandă modificări alimentare semnificative pentru a transforma organismul într-unul „mai alcalin”. Totuși, fiziologia umană funcționează diferit. Organismul menține pH-ul sângelui într-o interval extrem de restrâns, centrat în jurul valorii de 7,4, reglat cu precizie de plămâni și rinichi.
Dacă acest echilibru este perturbat semnificativ, situația devine o urgență medicală. Consumul anumitor alimente poate altera pH-ul urinei, ceea ce explică funcționarea benzilor de test din comerț, dar aceasta nu reflectă modificarea compoziției sângelui.
Pentru a susține afirmațiile sale, Dr.
Pautov a invocat o analiză sistematică riguroasă a literaturii științifice. În cadrul acestei revizuiri, dintr-un total de 8.278 de articole identificate, a fost inclus un singur studiu considerat suficient de solid metodologic. Rezultatul?
Nicio legătură clară nu a fost stabilită între aciditatea dietei și apariția cancerului de vezică urinară. Prin urmare, interpretarea rezultatelor unei benzi de testare a urinei ca pe o dovadă că sângele a devenit mai alcalin este o eroare. Acest lucru nu creează condițiile în care cancerul ar dispărea magic.
De ce ideile greșite fac rău în tăcere?
Analiza menționată de medic a confirmat lipsa unei conexiuni directe între acești factori, demontând astfel ipoteza populară.
Trei idei, trei consecințe: postura terapeutică în timpul chimioterapiei este un subiect mai nuanțat și mai delicat.
Spre deosebire de primele două mituri, postul intermitent sau extins în contextul terapiei oncologice este activ cercetat în laboratoarele de peste tot din lume. Există studii serioase în desfășurare.
Cu toate acestea, existența cercetării nu echivalează cu demonstrarea beneficiilor definitive la nivel uman, nici cu posibilitatea aplicării în siguranță a protocolului pentru toți pacienții fără excepție.
Riscul principal apare la persoanele care suferă deja de anorexie indusă de tratament, pierdere de greutate sau catabolism muscular. Adăugarea unor restricții alimentare suplimentare poate agrava deficitul nutrienților și duce la descompensări. Dr. Pautov a insistat că decizia de a posta nu ar trebui luată unilateral, bazându-se pe informații din mass-media sau de pe internet, ci ar trebui discută în detaliu cu oncologul curant.
Medicul a subliniat că, deși nu dorește să fie nedrept cu priveliștea că postul este inutil, dovezile actuale la om sunt încă limitate, iar denutriția în timpul tratamentului se asociază frecvent cu complicații suplimentare.
Mesajul nu este că postul este întotdeauna dăunător, ci că auto-administrarea lui, fără supraveghere medicală, poate fi riscantă.
Pe lângă impactul fiziologic, aceste mituri generează și o povară emoțională considerabilă. Când alimentația este prezentată ca un factor de control absolut asupra evoluției bolii, pacienții dezvoltă un sentiment acut de vinovăție.
Ei încep să creadă că vindecarea depinde exclusiv de disciplina lor personală sau că agravarea stării este rezultatul lipsei de respectare a unor reguli alimentare stricte.
Dr. Pautov consideră această percepție nedreaptă.
Un pacient oncologic are deja de înfruntat o luptă fizică și psihică intensă; a-l mai face să creadă că este responsabil pentru progresia cancerului din cauza a ceea ce a mâncat sau nu a mânca este o adăugare grea la suferința sa.
Medicul a explicat că aceste idei „fac rău în tăcere” deoarece, pe lângă consumul de timp și energie, aduc și sentimentul eșecului. Când boala evoluează – așa cum se întâmplă inevitabil în multe cazuri – pacientul interpretează greșit cauza, înlocuind complexitatea biologică a cancerului cu o alegere simplă de meniu.
Evoluția bolii nu poate fi redusă la o singură variabilă dietetică. Respectarea recomandărilor nutriționale standard ajută la menținerea stării generale, dar nu oferă o garanție matematică a vindecării. În mod similar, progresarea bolii nu indică automat o greșeală a pacientului în ceea ce privește dieta.
În loc de soluții spectaculoase, bazate pe restricții extreme sau pe credințe nevalidate complet, Dr. Pautov promovează un set de practici simple, dar esențiale. El a enumerat, într-o altă postare publică, elementele care ajută cu adevărat: consumul a cantității suficiente de hrană pentru a menține greutatea corporală și masa musculară, efectuarea mișcărilor fizice în limita posibilităților individuale și respectarea calendarului tratamentului recomandat de specialiști.
Pentru pacienți și familiile acestora, cheia este ca alimentația să fie un suport pentru organism, nu o sursă de anxietate sau vinovăție.
Orice modificare majoră a regimului alimentar, inclusiv diete restrictive, trebuie validată împreună cu echipa medicală tratantă.
Sprijinul oferit de cei apropiați nu ar trebui să conste în impunerea de reguli noi, ci în facilitarea trecerii prin procesul de vindecare, oferind prezență calmă și evitarea transmiterii responsabilității pentru aspectele din afara controlului pacientului.
